Problema competențelor sociale și culturale este de mare importanță pentru viitoarea Europă a regiunilor. Comunitatea europeană are nevoie doar de convenții culturale(1), dar și de o disponibilitate pentru înțelegerea istoriei. Interculturalitatea este o realitate prin care se poate dobândi o cunoaștere adecvată, în tot cazul mai apropiată de adevăr, a patrimoniilor regionale. Am în vedere regăsirea valorilor morale similare, recunoașterea în trecut ca și în prezent a aspirațiilor și a provocărilor ce confruntă cetățenii continentului. O asemenea cuprindere a lucrurilor ar putea asigura Europei întreg „strategia destinului comun”. Educația interculturală este o alternativă la diviziunile statale și zonale ale Europei; este între mijloacele formatoare capabile să prevină naționalismul. Oare îndreptățită temerea în fața discursului etnonaționalist al Estului? Și dacă da, care este situația în România contemporană?
Etnonaționalismul continuă să se manifeste astăzi pe scena politică românească. După ce servit regimului Ceaușescu între anii 1971 și 1989, acum el reprezintă o ideologie a forțelor politice neoconservatoare care blochează o mai rapidă modernizare instituțională. Un filozof afirma că naționalismul românesc se interpune între comunism și democrație, producând stagnarea și favorizând grupurile sociale incapabile să se adapteze lumii moderne:
„… (grupurile n.n.) agită zgomotos originea latină, dar latina a ajuns să fie studiată mai puțin decât în țările nelatine; ele proclamă ortodoxismul, dar s-a produs infimă cultură religioasă; ele proclamă simțul măsurii ca o caracteristică morală, dar în România s-a produs cea mai sinistră dictatură din Europa ultimelor decenii; ele proclamă cultul personalităților naționale, dar nicio ediție a operelor complete nu a fost dusă până la capăt; ele se reclamă dintr-un sentiment mai profund al ființei, dar nu asigură nici informarea simplă la care are drept orice om. Naționalismul, fiind demagogic, nu numai că nu rezolvă nicio problemă, dar generează, așa cum arată istoria ultimelor decenii, stagnarea și degradarea. Cu acestea el provoacă reacții binecunoscute. Emigrarea evreilor și germanilor este, desigur, o problemă a istoriei europene. Dar ea nu poate fi despărțită, în definitiv, de efectele politicii imprimată de grupurile naționaliste care au ajuns la putere în România în ultimele decenii și și-au pus amprenta pe politica de stat: degradarea continuă a situației economice și, implicit, a nivelului de trai și de producerea de nesiguranțe și restricții pentru minorități”(2).
Soluțiile practice permit depășirea problemelor ce țin de cultura comportamentală. Un model istoric ca acela din Banat oferă avantajul de a crea o legătură între diferitele obiective multiculturale, interculturale și antirasiste. Recunoașterea dreptului la dezvoltare culturală și lingvistică proprie în interiorul unui stat național depinde în mare măsură de reflexele mentale ale majorității. Or, acestea se lasă modelate în funcție de informația furnizată de școală, părinți și presă. Apropierile lingvistice și culturale pe care le indică istoria Banatului au fost puternic contestate de grupurile comunisto-naționaliste ale vechiului regim. În noul context politic și în pofida progreselor constante în sensul democrației, ideologia totalitară supraviețuiește sub forma etnonaționalistă. Realizarea obiectivului integrării europene depinde de nivelul de trai al populațiilor diferitelor regiuni, de tendința lor de a-și proiecta viitorul în temeiul înclinațiilor, talentelor, obiceiurilor moștenite de la generațiile precedente.
Interculturalitatea Banatului ar putea servi ca reper în formarea actualei tinere generații. Din punct de vedere istoric, interculturalitatea este efectiv o pildă strălucită ce trebuie pusă în valoare prin intermediul manualelor școlare, presei, televiziunii, al studiilor și cărților științifice. De ce? Asimilarea informațiilor privind fenomenele multiculturale evidențiază rolul pozitiv al interferențelor. Educația bilingvă sau trilingvă în cazul comunităților din Banat a avut ca rezultat diversitatea accepțiunilor noțiunii de cultură sau patrimoniu cultural. Prin urmare, funcționalitatea sistemului de învățământ – în cadrul căruia rememorarea trecutului ocupă un loc important în construcția identității europene – devine necesară. Mi-ar plăcea să cred, când vorbim de Europa modernă, că vorbim de relații de intercondiționare și nu de două Europe(3). Identitatea multiplă a Banatului ajută – sau va putea ajuta în cazul în care sunt abandonate demagogia și impostura – la refacerea punților de legătură ale Europei Central-Orientale cu Europa Occidentală.
Reînvățarea istoriei interculturale a Banatului își are rosturi mai adânci decât simpla cunoaștere a faptelor. Este vorba de înlocuirea modului partizan de gândire cu unul liberal, deschis, în consonanță cu realitățile multiculturale și multiconfesionale; de însușirea unui mod de viață în acord cu tradițiile Banatului bazate pe diversitate și toleranță. Afirmarea societății civile depinde în mare măsură de educație, de noile programe școlare, în care un capitol distinct este de dorit să-l ocupe fenomenul intercultural. Nu numai populația Banatului, dar și aceea din regiunile înconjurătoare ar avea mult de câștigat ca urmare a preocupărilor pentru istoria interculturală. Este sesizabil faptul că exemplele oferite de trecutul plurilingv și multicultural stimulează înțelegerea regiunilor de graniță și a relațiilor transregionale. Elevii, studenții, comercianții, întreprinzătorii industriali intră mai ușor în atingere cu mentalitățile, cu aspirațiile democratice de îndată ce vor fi informați asupra bogăției patrimoniului regional, de îndată ce se vor regăsi în ipostaza de moștenitori ai unor fragmente de civilizație comune Europei de ieri și de astăzi. Înțelegând și asumând întâlnirile între români și germani, maghiari și evrei, sârbi și români, bulgari și germani, creatoare ale unei stări de civilizație în care distingem cele dintâi fabrici și piețe de mărfuri ale zonei, o bucătărie comună – rezultat al influențelor reciproce -, dar și școli, tipografii, edituri, o arhitectură în care prevalează interferențele de stiluri și culori, noile categorii sociale vor conștientiza importanța alianțelor intercomunitare.
Cunoașterea istoriei relațiilor cotidiene dintre indivizi și dintre diversele comunități lingvistice, precum și rolul major pe care comunicare transnațională a zilelor noastre o are, va reprezenta o referință pe harta viitoarelor proiecte europene.
În contextul modernizării societății, reevaluarea interferențelor social-culturale și politice ce au avut loc de-a lungul secolelor al XVIII-lea – al XX-lea va contribui la modelarea reflexelor populației. Trecutul Banatului ar putea inspira modele educaționale mai suple care privesc mediul familial, școlile sau universitățile regiunii, dar și pe acelea din Transilvania unde se manifestă tensiuni vizibile la nivelul elitelor politice și intelectuale ce ignoră o istorie socială comună, o realitate construită de zecile de mii de familii mixte. Îndepărtarea de orgoliile etniciste va contribui la punerea în viață a proiectului unificării europene. Aceasta va avea loc mai întâi la nivelul individului, prin profesarea mai multor limbi, prin asumarea mai multor culturi, înțelegând valorile morale comune și descoperind identitățile mixte ale majorității locuitorilor Europei. Populația contemporană a Banatului nu este decât parțial moștenitoarea directă a patrimoniului de civilizație regional. Motiv pentru care educația prin intermediul istoriei interculturale devine o condiție sine qua non a educației și a construirii proiectelor de viitor. În această ordine, importante sunt:
– depășirea monopolului statal al informațiilor;
– dobândirea autonomiei sistemului de învățământ;
– aflarea soluțiilor practice care vor consta în oficializarea programelor și cursurilor vizând învățarea istoriei interculturale a Banatului;
– redactarea și publicarea de buletine informative și de reviste ce vor trata câteva teme de istorie interculturală din Banat, Transilvania, Bucovina și ale regiuni ale Europei Centrale și de Este unde fenomenul în discuție este vizibil timp de câteva secole;
– extinderea studiului limbilor regionale și zonale;
– formarea specialiștilor cu orientare modernă în științele sociale, atașați valorilor europene și universale;
– exploatarea resurselor de solidaritate umană izvorâte din bogăția istoriei interculturale a Banatului;
– explicarea tragediilor românești, europene și mondiale provocare de naționalism, xenofobie și antisemitism;
– dezvăluirea moștenirilor culturale putând servi la emanciparea populației regiunii, dar și la extinderea valorilor civilizației europene contemporane;
– crearea reperelor de gândire care transcend teoriile identitare bazate pe ficțiunea etnocultuală;
– adoptarea unor idealuri comune cu ale altor regiuni europene;
– acordarea de interes predării istoriei multiconfesionale a Banatului, furnizând despre fiecare cult informații complete și corecte.
Se vede că acolo ființează comunități mixte, dar și instituții capabile să valorifice patrimoniul, oamenii înțeleg foarte bine importanța comunicării bi- sau trilingve. Cred că ‹formarea formatorilor› este un obiectiv al unei societăți pentru care transformarea reflexelor mentale este o necesitate. Să menționăm că în Banat mulți cetățeni din generația tânără manifestă un interes pentru trecut, pentru bogățiile spirituale locale și universale. Pe de altă parte, propaganda naționalistă, resimțită în anumite medii, este o realitate ce nu poate fi neglijată.
Istoria interculturală a Banatului este pilduitoare. În ea se regăsesc exemplele utile unei formații intelectuale echilibrate. Tradițiile în acest sens se datorează experimentelor habsburgice și echilibrelor demografice inițiate prin politica mercantilistă a Vienei din secolul al XVIII-lea. Banatul a fost regiunea în care aceste forme au avut priză la populație, chiar dacă un număr de excepții ideologice și de regimuri monocultural-naționale au căutat să stopeze procesul în discuție(4). Cunoașterea istoriei plurale a regiunii arată în ce constă importanța supleței de gândire, respectiv cum este posibilă depășirea crizelor de conștiință, a crizelor identitare ale Europei postcomuniste. Nu mi-am propus o pledoarie pentru un trecut ideal. Am sugerat însă câteva dintre exemplele privind conviețuirea, interferențele lumii bănățene, creațiile comune, toate, vorbind despre o istorie la plural. Pe fondul întârzierii actuale a țărilor din Est, am dorit să evidențiez ideea că într-o regiune precum Banatul supraviețuiesc, în chip fragmentar, organizări sociale, tradiții și forme mentale tolerante. Cu efort și inteligență, ele pot fi puse în mișcare, pot orienta voințele individuale și colective în sensul integrării într-o Europă a regiunilor. Una dintre șansele fostelor țări comuniste constă în exploatarea propriilor lor posibilități care conțin alternativa dezvoltării democratice. Pentru România, Banatul este un spațiu puțin cunoscut și puțin valorificat. Dar, în același timp, el este spațiul cel mai european. Tocmai de aceea, el ar putea reprezenta un motor al reînnoirii sociale și culturale. După disfuncțiile grave pricinuite de naționalism-comunism, după o tranziție lungă spre democrație, vindecarea depinde de procesul de învățare și de înțelesul dat schimbării. Funcționalitatea unui sistem social-politic pluralist depinde de structura de gândire, de paradigmele care stimulează cultura dialogală, în dauna acelea monogale. În alt sens, pot spune că perspectiva interculturală asupra istoriei are de jucat un rol decisiv pentru viitor.
______________
(1) Vezi Carolina Brossat, „Kulturpolitischer kompetenzkonflikt Europarat und Europäische Union”, în revista Dokumente, Zeitschrift für den deutsch-französischen Dialog, nr. 4/1995, p. 306-313.
(2) Andrei Marga, Filosofia unificării europene, Editura Biblioteca Apostrof, Cluj, 1995, p. 234.
(3) Problema identității europene comune, a comunicării transnaționale, plurilingve a intercondiționărilor istorice, dar și prezente, a fost pe larg discutată în cadrul simpozionului organizat de Universitatea din Varșovia între 28 și 30 septembrie 1995, simpozion având ca temă: What is Europe? – Revisited. În cadrul grupului de lucru la care am luat parte: The History of the Idea of Europe, am ridicat problema integrării istoriei Europei Centrale și de Sud-Est în viitoarele cursuri de istorie europeană concepute în sistemul Open University. Hugh Seton Watson își punea câteva întrebări cu privire la comunitatea europeană, între care am reținut următoarea: poate exista o mișcare economică și politică în convergență cu sensul cultural comunitar al Europei? Pornind de la multitudinea experiențelor istorice, el sugera importanța conceptualizării termenului de Europa. Vezi H. Seton Watson, „Where is Europe? From Mystiques to Politique”, în Encounter, July/August, 1985, vol. LXV, no.2. Vezi o evaluare a termenului la Geert Hofstede, „Images of Europe”, în The Nederlands Journal of Social Sciences, vol. 30, August, 1994, no. 1, p. 65-82.
(4) Vezi Virgil Nemoianu, „Cazul etosului central-european”, în Europa centrală. Nevroze. Dileme. Utopii, Antologie de Adriana Babeți și Cornel Ungureanu, Editura Polirom, Iași, 1997, p. 168-194; Victor Neumann, Istoria evreilor din Banat. O mărturie a multi- și interculturalității Europei Central-Orientale, Editura Atlas, București, 1999, p. 97-131.
