Uniunea Europeană Banat din România - UEF Romania

Colecţia etnografică Marius Matei

Repere geografice şi culturale

În Câmpia Timişului, la numai 3 kilometri de Timişoara, comuna Giroc s-a transformat în ultimii ani într-o suburbie elegantă a capitalei bănăţene. Apropierea de oraş a dus la o modernizare accelerată şi la dezvoltarea susţinută a turismului local. Comuna dispune de drumuri asfaltate, gaze, apă şi canalizare, de păduri şi de lunca râului Timiş, de lacul Gârbărit, pe al cărui mal s-a construit o bază de agrement, de hoteluri şi restaurante. Nu lipsesc nici semnele unei culturi locale vii: biserica ortodoxă „Sfântul Dimitrie”, construită în 1759, monumente ridicate în amintirea eroilor căzuţi în cele două războaie, unul închinat coriştilor şi altul închinat lui Aurel Vlaicu.

În aceste condiţii, nu e de mirare că populaţia comunei a crescut vertiginos, ajungând în prezent la peste 7800 de locuitori, români, maghiari, germani şi romi. Totuşi, modernizarea are ca revers schimbarea rapidă a mentalităţilor şi renunţarea la valorile culturii locale vechi, în care agricultura era ocupaţia de bază, iar sărbătorile şi obiceiurile erau sufletul vieţii comunitare. Marius Matei a ales să lupte împotriva uitării colecţionând ultimele piese de port local.

Pasiune şi competenţă

Observând cum satul îşi pierde „comorile” civilizaţiei vechi, care trezeau în sufletul lui un sentiment de nostalgie, deşi era numai un adolescent, Marius Matei s-a hotărât să-şi facă o colecţie de obiecte etnografice. Sunt mai bine de zece ani de atunci, timp în care a bătut satele cu răbdare, a cercetat cu pasiune, devenind un bun cunoscător al culturii tradiţionale bănăţene. Astfel că, deşi a terminat Facultatea de Jurnalistică şi profesează ca redactor la Trustul de Presă „Scrisul bănăţean”, scrie la alte reviste şi chiar conduce „Lumina Giroceană”, luptând pentru menţinerea nivelului cultural ridicat al comunei, Marius Matei este şi muzeograf la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara. Astfel, pasiunea s-a transformat în competenţă pusă în slujba prezervării patrimoniului tradiţional bănăţean, ceea ce se vede în lucrarea sa, „Portul tradiţional din Câmpia Banatului” (2009), şi în expoziţiile realizate cu piese din colecţia sa în colaborare cu muzeele din Timişoara, Ciacova, Jimbolia, Lugoj, Buziaş şi Giula (Ungaria).

Comori textile

La temelia colecţiei sale stau ţesăturile bunicii şi ale străbunicii, două măistoriţe vestite în jurul Timişoarei în arta de a ţese, a coase, a croşeta şi a broda. Marius Matei a colecţionat piesele într-un mod selectiv, după criterii bine stabilite, şi, cu experienţa sa de muzeograf, a organizat-o riguros, însoţind fiecare piesă cu o fişă şi număr de inventar. Ansamblurile vestimentare sunt compuse după zona etnografică din care provin, după statutul social şi vârstă, vizitatorul obţinând, astfel, despre portul local o imagine nu numai frumoasă (portul bănăţean este spectaculos), ci şi exactă. Expuse în două încăperi sau depozitate cu grijă în dulapuri, aşteaptă să fie admirate peste 850 de piese de costum femeiesc (oprege cusute cu fir metalic, spăşele, cotrânţe, poale, pieptare) şi bărbătesc (cămăşi, şioareci, pieptare, şube, chintuşe). Colecţionarul a completat imaginea culturii tradiţionale bănăţene achiziţionând bijuterii (mai ales conciuri cu bani, de purtat pe cap, podoabe specifice comunei Giroc), textile de interior (cilimuri, ponievi şi şcierguri), maşini de tors, fotografii vechi, ceramică şi alte obiecte cu specific local.

Valoarea colecţiei este recunoscută atât de instituţiile culturale (muzeele cu care colecţionarul colaborează, organizând expoziţii), cât şi de cele administrative (Primăria Comunei Giroc) şi mai ales de colectivitatea însăşi, ceea ce nu e puţin lucru. Localnicii sunt mândri de ea, îl sprijină pe colecţionar şi deseori îi donează obiecte sau i le aduc spre achiziţie. Tocmai de aceea, nu numai tânărul colecţionar a primit de două ori premiul special al festivalului-concurs „Lada cu zestre”, organizat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş şi de Consiliul Judeţean Timiş, ci întreaga comunitate, care, deşi cu ochii aţintiţi spre viitor, se dovedeşte că îşi ţine încă la mare cinste trecutul.

Colecția se poate vizita în comuna Giroc, str. Carpați, nr. 31, județul Timiș. Contact: e-mail mariusmatei03@yahoo.com, tel. +40-746 429 671.

Leave a Reply

*

Cod securitate * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

captcha *