Fragment
Obiceiul Făşancului, deşi foarte răspândit în Banat şi nu numai, având originea în timpuri foarte îndepărtate, nu a fost studiat amănunţit de folclorişti. Limitându-se la o simplă descriere sumară, unii cercetători anteriori îl amintesc emiţând şi aprecieri în anumite cazuri arbitrare.
Astfel, Simion Florea Marian[1], după ce reproduce descrierea obiceiului, făcută de Sofronie Liuba şi Iosif Olaru, ambii din Maidan (azi Brădişorul de Jos), de lângă oraşul Oraviţa, jud. Caraş-Severin, îl apropie de obiceiul „cucilor“ din Dobrogea, fără să explice ce stă la baza acestei apropieri.
La rândul său, Tache Papahagi[2], reproducând aceeaşi descriere, preluată de la Sim. Florea Marian, îi stabileşte originile în sărbătorile romane „Stultorum festa“ şi „Fornacalia“, argumentând această afirmaţie prin existenţa obiceiului şi la alte popoare de origine latină.
Acordându-i doar zece rânduri, Ioan Masoff[3] se opreşte doar asupra unei singure forme de manifestare şi anume organizarea convoiului de care alegorice din Oraviţa, încadrând-o în capitolul teatrului satiric popular.
Lipsa unui studiu amănunţit şi aprofundat se face simţită. De aceea, în cele ce urmează, vom încerca să-i stabilim formele de manifestare. Un alt studiu, mai complex, va dezbate restul problemelor.
Obiceiul este cunoscut în Banat sub numele de Făşanc sau uneori Fărşang. Primul nume este introdus prin filieră germană de la Fast Nacht sau Fasching. Cel de al doilea, prin filieră maghiară, de la Farşang. Ambele denumiri au aceeaşi semnificaţie în limbile de origine.
La români mai este cunoscut şi sub numele de „obiceiul moşilor“[4], „obiceiul moşilor şi babelor“[5], „obiceiul leoarfelor“[6], „obiceiul blojiolor“[7], (după numele dat celor mascaţi). În comunele locuite de cehi i se spune „Hăndrălaşi“ (ziua proştilor).
Nici numele dat celor mascaţi nu este acelaşi peste tot. În afară de „moşi“, „moşi şi babe“, „leoarfe“, „bloji“ amintite mai sus, în unele locuri mascaţii sunt denumiţi „făşanci“, „chipuri“, „obrăzari“, „masacradi“.
Obiceiul are data de desfăşurare legată de lăsata secului sau zăpostit şi se desfăşoară în prima săptămână a postului de Paşti, pe durata a două, trei zile sau chiar o săptămână.
Aria de răspândire cuprinde, cu forme intense, actualul centru şi sud-vestul Banatului. Nu lipseşte şi în alte regiuni din ţară.
Gheorghe Doran
[1] Sim. Fl. Marian, Sărbătorile la români, vol. II, Bucureşti 1889, p. 14-15.
[2] T. Papahagi, Din folclorul romanic şi cel latin,Bucureşti p.50
[3] I. Masoff, Teatrul românesc, vol. I, Bucureşti, E.P.L. 1961, p 44.
[4] com. Răcăşdia.
[5] com. Globul Craiovei.
[6] com.Vărădia, sat Mercina
[7] com. Grădinari, sat Greoni.
