Uniunea Europeană Banat din România - UEF Romania

Petru Cârdu: Un centaur român-sârb

Sau eu şi cu mine suntem doi

Petru Cârdu a fost un amestec de două culturi – română şi sârbă. A creat în ambele limbi, însă, prin propria admitere, nici într-una nu avea nădejde şi nu se simţea sigur: „Poeziile mele au două originale, ambele apărute în chinuri”.
Poezia dublă a lui Cârdu este o „răstignire”, spune Jovica Aćin. Poetul, fiind răstignit între două culturi, între două limbi, alcătuieşte un nou Turn Babel, nu cu scopul de-a aduce faimă poetului, chiar dimpotrivă, ci cu intenţia de-a încurca limbile: „A mai rămas spaţiu între cuvintele curviei”. Petru Cârdu, atras de tot ce era străin, era un adevărat cosmopolit. Versurile poetului se împrăştie pe tot Pământul, într-o limbă necunoscută cititorului, se scoală din somnul unei limbi şi adorm în alta în acelaşi timp. Doar că şoaptele limbii sunt pe dinafară, dincolo de limitele spaţiului, şi în felul acesta sunt neobişnuite – Cârdu e un poet peste măsură.
Promocija knjige Aleksandar Ekuvojua u KOV-u
Valoarea acestei mărimi ştie să tulbure, chiar şi să dezorienteze cititorul. Judecată rece. În acest cutremur, poetul îşi află exilul, pleacă voluntar dintr-o limbă, simultan părăsind alta: „Metoda tăierii limbii începe (…)”. Într-un interviu acordat cotidianului Danas spune: „Nu ştiu în ce limbă scriu” şi mai adaugă: „Sunt zile când nu spun nimic”. Discreţia poetului şochează. Cârdu nu se bate în piept şi nu scoate strigăte într-o limbă cunoscută şi obişnuită: „eu scot ţipete de bucurie”, sau „de jur-împrejur e strigarea/ celui care tace”, sau „tăcerea e ţipăt”. Cârdu nu a acceptat cuvintele cunoscute şi a renunţat la semnificaţia lor. Precum un poet de poezie haiku, Cârdu era în permanentă căutare a Cuvântului care va spune totul dintr-o dată şi încă ne-ntreabă: „Vă mai aduceţi aminte/ de numele acestui cuvânt”.
Ambivalenţa cuvintelor visate, gândite şi alcătuite în două limbi formează o altă senzibilitate, dacă vreţi, o „altă matematică” (după Nichita Stănescu). Poetul cu sine fac doi. Draško Ređep scrie: „În El dăinuiesc doi poeți”. Petru Cârdu e un centaur, un cetăţean străin, etichetat ca un poet român în Serbia şi un poet sârb în România. Poezia lui, scrisă într-o limbă inexistentă, fiind pentru toţi şi pentru nimeni. „Întreaga viaţă poetică Petru Cârdu a petrecut-o în umbră nemeritată, la propria alegere” – a declarat, nu de mult, poeta Tanja Kragujević. În absenţa de lumină, poetul se deosebeşte dintre alţii, se recunoaşte dintre mai mulţi. Cei mulţi, orbiţi de lumină, din păcate, nu-l văd. „A plecat, ne-a lăsat, ne-a pedepsit pentru prea puţina noastră dragoste”- citez din ziarul Ziua de Vest.

Gabriel Băbuţ – eseu citit la colocviul „Oameni de seamă ai Banatului”, la Casa românească, Uzdin, 2012

Leave a Reply

*

Cod securitate * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

captcha *